Sa ne amintim de valorile vietii

     Sa ne amintim de valorile vietii

        importante pentru fiecare fiinta
Vorbim, ne miscam, alergam grabiti sa cuprindem cat mai multe din activitatile pe care ni le-am propus sau care au aparut neplanificate. Prioritizam sarcini, scriem liste, adaugam, taiem, schimbam, sunam la telefon, la usi, la interfoane, aruncam repezit cuvinte si, intr-un final, ajungem acasa franti, uneori cu satisfactia unei zile lungi, dar reusite, alteori cu fruntea incretita de ganduri ce ne apasa cu greutatea unui mare esec sau a mai multor mici nereusite. Mancam, vorbim, ne certam, dormim si o luam de la capat.
Daca, pentru un moment, ne-am detasa, am incerca sa iesim din acest cerc transformat in vortex de actiuni, ganduri, manifestari, trairi, idei si am privi la rece ce facem in viata de zi cu zi, oare am fi multumiti? Cand mai simtim ceva?
Orice altceva inafara de presiunea prioritatilor de rezolvat, de presiunea calitatii lucrurilor facute sau cumparate, de furia sau nerabdarea din trafic? Cand mai avem trairi si sentimente omenesti? V-ati intrebat macar odata in ultima luna ce culoare au frunzele din pomul crescut in spatele blocului? Ati urmarit, macar odata, toamna aceasta, cum si-au pregatit ratele salbatice zborul de migratie? Sunt prin toate parcurile din tara, trebuie doar sa ai rabdarea sa le astepti. Dar, despre ce vorbim? Rabdare? Cand am avut rabdare ultima data? Cat a trecut de la ultima trepidatie cu piciorul pe frana de nemultumirea ca" animalul" din fata tine traficul blocat? In fuga noastra ajungem sa credem ca aruncand cuvinte grele nervii momentului se descarca, mintea se mai linisteste. Si daca gresim? Daca ne alimentam singuri cu o energie negativa ajungand de la un cuvant greu la mai multe vorbe din ce in ce mai grele, iar de la vorbe grele, la o gandire rea despre care nici nu ne credeam in stare. Daca in felul acesta ne transformam in omul pe care de obicei il evitam considerandu-l rau doar pentru ca nu-l auzeam decat injurand sau aruncand vorbe prea grele pentru sufletele noastre de demult? Pentru ce? A, da, pentru suflete. Aproape ca am ajuns sa uitam de suflet. Ne pacalim adesea spunandu-ne: deseara voi citi, maine dimineata imi sun prietenii, la sfarsit de saptamana, cand trec pe la mama, am s-o pup pe frunte (cu drag, nu cum o fac de obicei din politetea gestului). Doar ca ramane mereu pe maine, iar maine nu se termina niciodata si timpul trece, iar cu timpul uitam si de promisiunea mincinoasa pe care ne-am facut-o. Ne mai amintim cand mergem la o inmormantare sau la capataiul unui bolnav.
Uite asa are loc inversiunea valorilor. Daca la inceput, parintii te protejeaza fizic si afectiv (pentru a se asigura ca nu suferi accidente, ca nu plangi sau te-ntristezi), punand pret pe valoarea vietii si a echilibrului tau sufletesc, inaintand in varsta si timp, aceste valori se estompeaza fiind inlocuite de altele mai palpabile, mai imediate, mai materiale. Devine valoros job-ul in sine, salariul, marca masinii, eticheta paltonului, firma producatoare a pantofului sport, numele clubului frecventat, valoarea (de eticheta) sociala a prietenilor. Si, coplesiti de atatea valori uitam de valoarea vietii. Ce trista devine viata cand, spre sfarsitul ei, toate aceste valori se transforma in simple obiecte care nu-ti mai pot oferi bucurii, caci job-ul dispare prin pensionare, salariul nu mai exista, paltonul devine incomod pentru spatele slabit si micsorat de batranete, pantoful sport de firma e imposibil de incaltat pe piciorul vlaguit, clubul... ha, ce gluma, locul acela agitat care nu-ti poate da decat dureri de cap (" ce-o fi fost in mintea noastra sa pierdem noptile pe-acolo?"), iar prietenii bine pozitionati social s-au dovedit prea lipsiti de substanta sa ne ramana prieteni dupa ce si-au pierdut interesul pentru beneficiul pe care li-l aduceam...
La batranete nevoile materiale devin atat de mici! Pentru ce ai nevoie de o casa cu etaj, cand dormi doar intr-un patut, caci trupul ti s-a micsorat? La etaj n-ai mai urcat demult, treptele par asa de multe si obositoare... poate maine... Pentru ce mi-a trebuit acest candelabru mare si greoi, cum ii voi schimba becurile arse?... ce buna e lampa de langa pat... Dar mai apasatoare si mai greu de suportat decat neajunsurile fizice ale batranetii este... singuratatea. In graba si vartejul prioritatilor cotidiene, predominant materiale (plata facturii, achitarea ratei, achizitia inainte de scumpire a materialelor pentru casa, finalizarea lucrarii inainte de inghet, schimbul de ulei, schimbul de masina, schimbul locuintei, reamenajarea acesteia etc.) uitam sa comunicam cu cei dragi altfel sau altceva decat trebuie sa: faci/asculti/mergi/vii/suni. Iar timpul trece si-si ia taxa pentru toate omisiunile noastre. Copiii cresc, parintii mor, fratii se indeparteaza, prea ocupati cu propriile prioritati. La telefon vorbim mai rar si doar sub forma unui raport. Cand ne vedem zambim din ce in ce mai impersonal si mai de complezenta. Ceva ne scapa in aceasta fuga prin ani si nu realizam ce. Oare nu e vorba despre valori? Acele valori atat de bine imprimate predecesorilor nostri, de care noi uitam inaintand in timp si varsta intr-o inertie imuna la ele numita adaptare la mediul social modern? Valori ca: binele, adevarul, armonia, comunicarea (chiar si doar prin salut)?
Observam cum copiii devin independenti pana la impersonali fata de parintii lor, ramanand raportati la acestia in masura in care pot primi acel ajutor material care ii scoate din anumite dificultati, incurajati de uitarea imprimarii acestor valori la timpul potrivit. Ce mandri sunt parintii de independenta copiilor si cat de tristi devin cand, prea batrani sa mai poata schimba ceva, realizeaza indiferenta afectiva pe care se bazeaza aceasta independenta... Daca s-ar fi oprit, la timpul potrivit, sa le imprime valoarea de bine, de altruism, de adevar, sa construiasca frumos valori sufletesti si morale copiilor in care au cladit sperante, oare ar mai experimenta acum emotia si infrigurarea asteptarii acelui telefon in care-si pun sperante ca vor auzi o vorba calda si nu intrebarea "Poti sa-mi...?"

De la eu la sunt si suntem

De la Eu la Sunt si Suntem

Poti face din visul tau o realitate atat pentru tine cat si pentru ceilalti.

Dar mai intai e esential sa fie real pentru tine, altfel va fi o "iluzie" in doi sau colectiva, in care tu vei fi generator si ceilalti cumparatori de iluzii, care se vor transforma la randul lor in vanzatori de iluzii.

Ideea e sa fii mai intai tu multumit de ce faci si apoi sa vezi daca ce esti tu multumeste si pe altcineva. Dar cum sa fii multumit cand nu sti ce te face multumit, ce anume iti doresti si ce anume vrei in viata ta? Si aceasta nu ca si lucruri exterioare...

De fapt, ce vrei tu de la tine in masura in care esti si poti deveni?

Sa vezi potentialul in cineva este una si sa iti faci sperante si sa ai asteptari, e alta. Cand ai asteptari, nu-l vezi pe celalalt individualizat ci-l vezi pus undeva langa tine, eventual sa te completeze in neajunsurile tale, sau in laturile pe care inca tu nu ti le-ai dezvoltat (fie ca ai fost preocupat cu altceva sau ca e mai usor cand primesti din exterior decat sa faci tu ceva in acest sens). Aceasta si in cazul in care tu nici macar nu i-ai comunicat asteptarile tale... Poate ca nici el nu era constient ca are asteptari. Cand apar reprosuri e posibil sa fi existat la un moment dat si amprentele unor asteptari. Ma refer la relatia de cuplu, la relatiile dintre membrii familiei, la relatia dintre angajati si sefi.

Intr-un fel sau altul alegi relatiile in care te afli. Aceste relatii pot fi constructive, evolutive, sanatoase sau distructive, sau care submineaza increderea in sine. Acolo unde nu exista iubire este loc pentru orice altceva.

Ceea ce faci in timpul liber iti arata si ce loc ocupa ceea ce faci, ca importanta, in viata ta. Ca potential, poti sa fii foarte bun si in "pauze" dar ca randament si eficienta tine si de puterea ta interioara, daca poti face fata. Poti fi eficient si in cariera si in familie si in proiecte. Sa sti ce loc ocupa in viata ta si cariera si familia. Daca familia e ceea mai importanta pentru tine vei sti ce sa alegi cand situatia de viata iti va cere si familia si cariera deopotriva. Situatie pe care tu o creezi de altfel, sau cu participarea ta constienta sau mai putin constienta. Pentru ca nimic nu ne este strain. Cel putin poti sa te mire ca nu te-ai asteptat... fiind si normal cand tu ai asteptari de la celalalt, nestiind ca poate si el e in aceeasi situatie. Si va completati unul pe celalalt cu asteptari, uitand de cine sunteti si uitati si de visul pe care il aveti fiecare.

Sunt si vise ce pot fi comune dar asta cand doi oameni sunt in cat mai multe privinte asemanatori, si dupa ce au mers o buna parte din drumul vietii lor spre regasirea de sine, cunoasterea de sine si manifestarea potentialului. Si cand aceste vise s-au conturat in ceva real, adica sunt stabile si constante in ei ca principii (adica sunt amandoi stabili dar si liberi in ceea ce sunt si afirma, exprima). Cei cu realitati comune se intalnesc pe un "coridor" al vietii care ii va conduce unde doar ei aleg (nici mama, nici prietenul nu o fac in locul lor nici macar ca sugestie).

Este suficient sa apara cineva in viata ta si sa-ti aminteasca de visul tau?

E necesar ca si visul tau sa fie destul de puternic si real pentru a-l urma si a-l indeplini. Cineva din exterior te poate remarca, recunoaste... esential ar fi sa te fii ocupat si singur de valorificarea potentialului tau, inainte ca un altul sa te remarce. Celalalt poate vedea in tine ceea ce-i lipseste (si se contureaza noi asteptari vizavi de potentialul tau care se cere manifestat), sau ce l-ar completa, sau ce ar fi asemanator viziunii lui de viata pentru a se implini sau alte variante...

Ca sa excelezi intr-un domeniu e necesar sa fii cu totul pentru acel domeniu si cu mintea si cu sufletul... Singur iti stabilesti prioritatile si sistemul de valori din viata ta. Dar cand asta nu e o alegere personala in totalitate ci o influenta din partea familiei in a alege cariera si a influentei celuilalt in a alege un vis ce poate deveni realitate...

Te poti intreba cat vine din tine si cat din exterior? Oricum influente exista, cu totii influentam si suntem influentati de tot ce suntem si ne inconjoara... Ramane de vazut cat constientizam si in ce sens ne lasam influentati. Si mai intai de asta sa ne vedem, noi pe noi, asa cum suntem.

In momentul in care dorinta vine din interior ai mai multa forta si motivatie sa realizezi ceea ce iti doresti... e un moment cand visul tau nu mai e doar un simplu vis ci devine realitate. O realitate pe care tu o construiesti... Pentru ca suntem creatori si de oportunitati.

Asteptarile ce vin din exterior, le resimti ca o presiune, in momentul in care celalalt cere mai mult decat ceri inclusiv tu de la tine. Pentru ca cere in masura potentialului, nu in masura a ceea ce tu esti in prezent.

Si presiunea e din ce in ce mai sufocanta cand e insotita de asteptari. Uneori ii faci pe ceilalti sa sufere (pe cei care aveau asteptari de la tine) cand faci niste alegeri care nici macar pe tine nu te multumesc. Te poti transforma din creator in exploatat cand nu ai apreciere de sine sau cand te pui in situatii de conditionare. Iti poti cunoaste valoarea inainte ca cei din jur sa o numeasca astfel.

Cand oamenii se intalnesc pe "coridorul" vietii... sa fie constienti de ce realitate aleg, s-ar putea sa fie o realitate comuna, in care notiunea de" eu" si "tu" dispare si apare notiunea de "noi".

Apare notiunea de suntem. Adica: eu sunt, tu esti. E important sa constientizezi ce esti si vizavi de celalalt. Dar mai important decat toate acestea este ceea ce esti tu. Cum iti manifesti Sinele.

Ideea e ca nu poti fi pentru celalalt mai mult sau altfel decat esti tu in relatie cu tine.

Sunt lucruri care sunt necesare sa vina din tine, chiar daca primesti un imbold din exterior.

Elibereaza-ti visele de orice conditionare si alege sa fi.

Alege ceea ce iti este cu adevarat folositor si in armonie cu ce esti si cu tot Universul. Inainte de ai multumi pe cei din jur si de ai face fericiti cauta fericirea si multumirea in tine. Fii multumit si fericit. Sunt stari care raman permanent cu tine. Alege sa ramai si sa cresti in starile si situatiile pe care ti le doresti.

Simbolistica bolilor psihosomatice

                     Simbolistica bolilor psihosomatice cateva exemple

Bolile psihosomatice reprezinta o problema majora de sanatate publica. Simptomele functionale ale acestora sunt printre primele cauze de incapacitate de munca si incapacitate sociala si presupun: investigatii in extenso, spitalizari numeroase, proceduri de diagnostic invazive, tratamente medicale multiple, metode recuperatorii costisitoare, pasarea pacientilor de la un medic la altul fara a rezulta vindecarea mult dorita.
S-a demonstrat stiintific ca exista o relatie importanta intre emotie si boala. Emotiile negative, precum anxietatea sau depresia, sunt binecunoscuti factori patogenetici, iar combaterea lor nu ar trebui omisa de nici un program terapeutic.

Pe de alta parte si incapacitatea de exprimare a emotiei este un element patogenetic, deoarece se insoteste de focalizarea atentiei spre simptome somatice fara echivalent organic.
Persoanele introspective, marcate de un inalt nivel de disconfort si insatisfactie, care staruie asupra esecurilor si greselilor lor, tind sa fie negativiste, concentrandu-se asupra aspectelor negative ale celorlalti si ale lor. Aceasta categorie de persoane se evidentiaza printr-o hipervigilenta asupra propriului corp, viziune pesimista asupra vietii, depresie, predispozitie spre reactii emotionale asupra organismului sub influenta stresului, tendinta de a-si amplifica suferinta, tendinta de a utiliza mecanisme de aparare inadecvate impotriva cauzelor psihice ce stau la baza disconfortului resimtit, tendinta de a apela la ingrijiri medicale pentru simptome comune etc.
Exemple de tulburarile psihosomatice:
• Aparatul respirator: astmul bronsic, tusea si sughitul, hiperventilatia;
• Aparatul cardiovascular: tulburari de ritm cardiac, hipertensiunea arteriala esentiala;
• Aparatul gastrointestinal: gastrite, ulcer gastric, diareea emotionala, colon iritabil;
• Sistemul endocrin: boli tiroidiene, diabet;
• Pielea: urticarie, pruritul, psoriasis, dermatite atopice;
• Aparatul genitourinar: dismenoreea, polakiuria;
• Aparatul osteoarticular si muscular: lombalgiile;
• Cefaleea;

Astmul bronsic se caracterizeaza prin crize precipitate de stres, infectii respiratorii, alergii. Conform teoriilor psihologice, pacientul prezinta dependenta si anxietate de separare, boala nefiind decat un strigat suprimat dupa iubire si protectie. Daca bolnavul este copil, atunci este posibil ca acesta sa fie hiperprotejat si este indicat sa fie incurajat spre activitati independente specifice varstei.

Tusea si sughitul simbolizeaza incercarea de usurare de tensiune interioara sau de a scapa de dorintele si pulsiunile percepute ca fiind periculoase. Tusea poate fi privita ca un protest prin care se incearca sa se exprime o furie imposibil de exprimat in cuvinte, dezgust sau ostilitate. Are ca echivalent digestive vomitarea. Sughitul apare frecvent la copiii expusi unor comportamente ambivalente din partea parintilor: generozitate extrema si punitivitate exagerata. Acesta reprezinta expresia lipsei de protectie si de afectiune.

Sindromul de hiperventilatie apare de trei ori mai frecvent la femei decat la barbati. Simbolizeaza o suportabilitate exagerata a trairilor emotionale si o retinere in exprimarea sentimentelor. Din punct de vedere statistic, 90% din cazurile de hiperventilatie au origine emotionala. Se asociaza cu: tahicardie, transpiratii, extremitati reci, angina, dureri abdominale, meteorism, spasme in extremitati, parestezii.

Nevroza cardiaca apare ca boala psihosomatica la persoanele agresive, iritabile, usor frustrabile si predispuse la boala arteriala coronariana. Simbolizeaza presiunea sociala de a adopta un rol, un comportament opus aptitudinilor si pulsiunilor obisnuite, ostilitate oprimata, agresivitate in cazul colericilor. Prezinta aritmii frecvente ce pot cauza moarte subita la unii bolnavi care trec printr-un soc psihologic sau o catastrofa masiva. Se indica modificari ale stilului de viata prin incetarea fumatului, consumului de alcool, scaderea in greutate, scaderea colesterolului pentru limitarea factorilor de risc.

Aparatul digestiv prezinta afectiuni centrate pe nevoia de siguranta. Hrana reprezinta “forma elementara de posesie” iar digestia– modul de management, utilizare a ceva dobandit. Somatitele si gingivitele simbolizeaza dificultati in initierea si stapanirea unei situatii. Tulburarile de deglutitie– dificultatea de a accepta o situatie; Anorexia, greata, voma– dezgust, repulsie; Dureri gastrice, hipermotilitate, spasm piloric sau ulcer– dificultatea cronica de a gestiona o situatie; Durere, colita, colon iritabil- incapacitatea de a finalize ceea ce se incepe; Constipatie cronica– incapacitatea de a se desparti de ceva; Diaree cronica– dorinta de a se elibera de ceva sau de a scapa;

Afectiunile pielii apar cu predilectie la persoanele anxioase, obsesionale, cu nevoie crescuta de control sau cu grad crescut de dependenta. Simbolizeaza imposibilitatea exprimarii sentimentelor de furie, independenta, conflicte interpersonale. Expresii ca “a avea obrazul gros”, “a te baga pe sub pielea cuiva”, “ a nu-si incapea in piele” ilustreaza relatia dintre piele si emotii, caracter. Piela este organul cu cea mai importanta expresie psihosomatica. Este cunoscut faptul ca pielea si creierul sunt singurele organe cu aceeasi origine embriologica – ectoderm. Inrosirea, paloarea, “pielea de gaina” sunt expresii ale conflictelor noastre interioarea, ale emotiilor noastre. Se recomanda atingerea pielii prin masaj, reflexoterapie, aromoterapie ce au actiune terapeutica asupra bolnavului.

Nu este suficienta ameliorarea fizica a unei boli, daca aceasta nu duce si la imbunatatirea calitatii vietii pacientilor. Este esential sa fie abordate si aspectele emotionale, culturale si sociale ale fiecarei boli. Viata spirituala a pacientilor nu trebuie exclusa deoarece impactul acesteia asupra sanatatii organismului uman este major.
Chiar daca bolnavii sunt inca sceptici si retinuti atunci cand li se explica cauzele psihologice ale afectiunilor lor, progresele medicale ce se indreapta catre capacitatea de a localiza in creier focarele de excitatie sau inhibitie corelate cu anumite emotii, vor aduce un plus de credibilitate abordarii psihosomatice.

Important sa stii sa alegi psihoterapeutul

          Cum pot gasi un psihoterapeut bun?

Propriile probleme cu care ne confruntam reprezinta, pentru multe persoane, unul dintre subiectele cele mai intime, despre care nu intotdeauna doresc sa discute. Daca v-ati decis sa apelati la serviciile unui psihoterapeut, va trebui sa alegeti cu grija specialistul, astfel incat actiunea dumneavoastra sa isi atinga scopul cu succes.
Iata cateva metode de a gasi un terapeut:
- La recomandarea cuiva cunoscut care s-a confruntat cu o problema asemanatoare cu a dumneavoastra si a fost multumit de rezultate;
- Cautarea pe internet dupa cuvinte specifice (psihoterapeut, psihoterapie, depresie, anxietate, atacuri de panica, dependente, bulimie, stima de sine etc.);

- Clinici medicale care au psihologie sau psihoterapie printre specialitati;
- Daca preferati modalitati moderne si eficiente de interactiune cu psihoterapeutul, puteti cauta pe internet dupa cuvinte precum "psihoterapie online, consiliere psihologica online".
Pentru a elimina neplacuta experienta de a va face o programare si a fi nemultumit de serviciile terapeutului, ori de sentimentul de lipsa a afinitatii dintre dumneavoastra si psihoterapeut, este bine sa va propuneti sa vorbiti cu doi-trei specialisti la telefon, alegand in urma unei scurte discutii telefonice persoana care vi se pare cea mai potrivita tipului dumneavoastra de personalitate. Daca sunati, nu vi se raspunde si psihoterapeutul nu va suna inapoi imediat, este posibil sa fie in toiul unei sedinte terapeutice si s-ar putea sa va resune in pauza sau la sfarsitul programului. Faptul ca este un terapeut ocupat ar putea fi un indiciu ca are experienta, dar nu intotdeauna acesta poate fi motivul intarzierii. In functie de situatie, daca nu va suna deloc inapoi, ar trebui sa va puneti semne de intrebare in legatura cu seriozitatea lui; daca va suna repede inapoi nu poate fi neaparat un semn de nevoie acerba de clienti in terapie, ci un semn de promptitudine si seriozitate.
Este necesar sa intrebati telefonic terapeutul (sau sa va informati altfel: pe net, pe site-ul Colegiului Psihologilor) in legatura cu pregatirea lui, cu experienta avuta si tarifele practicate, dar si in legatura cu programul de lucru al acestuia.
Daca sunteti o fire introspectiva, daca problema cu care va confruntati o traduceti ca pe un traumatism emotional din copilarie si ati dori sa parcurgeti un demers analitic - de lunga durata, este bine sa alegeti un psihoterapeut de formare psihanalitica, psihodramatician etc. Daca in schimb sunteti o persoana practica, doriti sa parcurgeti un demers dinamic, de scurta durata, va puteti adresa unui terapeut format in terapii moderne, de genul celor scurte, orientate pe obiective si solutii, cognitiv-comportamentala, pozitiva, integrativa, programare neurolingvistica, hipnoterapie sau eclectica (care imbina tehnici si metode din toate terapiile). Alegeti tipul de terapie care vi se potriveste!
Indicii care va semnalizeaza daca terapeutul ales este cel potrivit pentru dumneavoastra:
- Desi este prima data cand va intalniti in cabinet (sau terapie online), va simtiti confortabil, psihoterapeutul va transmite sentimente de incredere, integritate, profesionalism si empatie;.
- Simtiti ca sunteti ascultat si inteles, este suportiv si increzator in sansele depasirii problemei, aveti o buna comunicare;
- Puteti sa spuneti tot ce aveti pe suflet, fara teama de a fi etichetat, criticat sau iscodit. Terapeutul intreaba doar ce trebuie pentru demersul terapeutic si nu se informeaza de detalii din viata personala sau colaterale cu cele mentionate de dumneavoastra din pura curiozitate, fara a avea legatura cu scopul terapiei;
- Psihoterapeutul este echilibrat, nu este orgolios, chiar daca ii expuneti o nemultumire la adresa demersului terapeutic, reactioneaza adecvat, fara a se apara, a se balbai sau a va arata usa cu degetul, ci incearca sa se intereseze de solutii de imbunatatire a demersului;
- Terapeutul va accepta asa cum sunteti si nu pune la indoiala sentimentele despre care ii vorbiti, chiar daca din afara problema ar putea parea subiectiva;
- Are o voce calda si placuta, stie sa asculte cu rabdare, nu vorbeste mai mult decat dumneavoastra;
- Se face usor inteles, utilizeaza un limbaj adecvat nivelului de exprimare al interlocutorului, astfel ca dialogul sa fie eficient; este flexibil, isi modeleaza si calibreaza pozitia fizica, expresia faciala si gestica pe cele ale clientului;
- Are o prezenta decenta si adecvata, are simtul umorului, se arata increzator in propriile calitati profesionale.
La ce sa nu te astepti din partea psihoterapeutului:
- Sa nu va asteptati la un leac miraculos din partea lui. Problemele cu care ati venit initial la terapie s-au instalat in timp si tot de timp este nevoie pentru schimbare. In primul rand aveti dumneavoastra nevoie de timp pentru a va acomoda cu noul mod de gandire, simtire si actiune, dar si cei din jurul dumneavoastra au nevoie sa va integreze cu schimbarile survenite.
- Sa nu ai asteptari irationale, de genul: "vreau ca niciodata sa nu mai simt frica", ci la sfarsitul terapiei un obiectiv atins cu succes este ca in situatii fobogene, in care pana atunci faceai atacuri de panica, sa resimti un sentiment de teama, dar sa te poti descurca cu el. Reactia ta va trebui adecvata cu situatia: nu sa fii complet relaxat si incapabil sa reactionezi, dar nici sa resimti o teama care sa te paralizeze.
De obicei la terapie se lucreaza cu "materialul clientului" - experiente, ganduri si emotii personale.
Stabiliti niste obiective inca de la prima, a doua sedinta pentru a putea concluziona daca in final terapia a fost incheiata cu succes.
Dumneavoastra sunteti expertul in viata dumneavoastra. Psihoterapeutul va indruma sa va regasiti resursele interioare, va invata modalitati sanatoase de adaptare si actiune, adecvate cu situatia si momentul actual. De asemenea, va pune la dispozitie instrumente la care sa apelati la nevoie, un fel de trusa de prim ajutor pe care o puteti deschide ori de cate ori viata va pune in situatii similare.

Interesant

Prof. dr. Ioan Bradu Iamandescu: „Pe muzică barocă, neuronii capătă un ritm specific geniilor“




Orice melodie care ne place aduce beneficii, spune profesorul Iamandescu
Preferinţa pentru muzica de calitate nu ţine cont doar de educaţie, ci mai ales de inteligenţă, iar ascultarea muzicii are aproape numai efecte benefice. Profesorul Iamandescu a realizat primele studii de muzicoterapie din România, în cadrul catedrei de Psihologie Medicală şi Psihosomatică a UMF „Carol Davila“ din Bucureşti.
„Adevărul": Este adevărat că muzica ne poate face să simţim mai puţin durerea?
Ioan Bradu Iamandescu: Muzica joacă un rol mult mai important decât am putea crede. În Antichitate se mergea chiar până la folosirea flautului în dreptul zonei afectate de lumbago. Dincolo de asta, muzica şi-a dovedit posibilităţi terapeutice în plan psihologic şi somatic. De exemplu, efectul antalgic, de combatere a durerii, a fost evidenţiat într-un mod spectaculos la femeile care făceau chiuretaj uterin. Cele care au ascultat numai muzică au simţit mai puţin durerea decât cele care au luat calmante. Muzica se utilizează foarte mult în ginecologie, acum şi în chirurgie.
Aţi studiat efectele muzicii asupra organismului şi aţi scris un tratat de muzicoterapie în acest sens.
Am scris primul tratat de muzicoterapie receptivă, iar peste o săptămână-două va apărea o nouă ediţie a acestui tratat, care a fost îmbunătăţit prin contribuţia a nouă personalităţi din domeniul muzicoterapiei internaţionale. Aceste personalităţi m-au ajutat să lărgesc cadrul acestei abordări şi să încerc să introduc muzicoterapia la noi în ţară ca specialitate muzicală, lucru care este pe cale să se realizeze şi cu ajutorul cadrelor didactice de la Universitatea de Muzică din Bucureşti şi al mai multor psihologi. Numai că este un domeniu foarte pretenţios, care cere cel puţin trei ani de formare şi acum este o tatonare în această direcţie. Cartea despre care vă vorbesc se adresează în primul rând melomanilor.
Este eficientă orice melodie care ne place sau gusturile se discută?
Orice muzică este eficientă, în mod sigur, dar s-a dovedit că piesele din repertoriul clasic şi romantic activează cel mai mult creierul. Chiar dacă există aşa-numita muzică preferată (unul vrea romanţe, unul vrea rock), există tomografia cu emisie de pozitroni care arată cum muzica lui Mozart activează 99%-100% din scoarţa cerebrală. Şi, în general, muzica simfonică şi de cameră activează creierul în proporţie de 90%, spre deosebire de muzica uşoară sau tangoul, de exemplu, care activează creierul în proporţie de 50%. Pe Aceeaşi Temă Cititul zilnic ajută la întărirea legăturilor dintre neuroni VIDEO Cum ne menţinem creierul „în formă“ Mai mult, nicio muzică nu poate depăşi pragul pe care îl atinge muzica barocă, de exemplu, ale cărei unde sonore au frecvenţe care se înscriu în zona de activare optimă a activităţii cerebrale. Dacă ascultăm muzică barocă, neuronii capătă un ritm de activitate ciclică între 8 şi 12 cicli pe secundă, ceea ce se întâmplă numai în cazul geniilor! Numai că geniile îl au permanent, în vreme ce omul care ascultă muzică îl are doar cât ascultă muzica, dar este suficient, pentru că îmbunătăţeşte memoria.
Înseamnă că ar trebui să ascultăm muzică în timp ce învăţăm?
Da, muzică în stil baroc în special, adică Bach, Telemann, Handel. O doctorandă a mea, psihologul Liliana Neagu, a dovedit că persoanele care învaţă folosind acest fundal sonor obţin performanţe cu 40% mai mari la testele de memorie. Poate că mai târziu se va putea ca în sălile de clasă să se pună muzică în surdină ca fundal sonor, care să nu distragă atenţia, dar care să favorizeze memoria.
În afară de stimularea memoriei, ce alte efecte mai are muzica? Şi ce tipuri de muzică clasică sunt cele mai indicate?
Muzica barocă are efecte foarte bune, slavă Domnului, şi pentru relaxare, şi pentru terapie, dar aici, sigur, îi putem include şi pe Mozart, pe Beethoven, pe Wagner. De asemenea, efectul antalgic este mare şi la muzica preferată. În studiile mele, am pus muzica pe care a vrut-o fiecare, chiar şi muzică populară gen „Uhăi, bade". Şi aceasta a avut efect antalgic. Dar am pus şi muzică clasică şi aceasta a avut mai mult succes! Ştiu acest lucru pentru că am avut un aparat care te ciupea şi provoca durere, iar intensitatea senzaţiei era înregistrată, aparatul spunea cât te doare. Eu vă pot spune că am avut Zona Zoster, cu dureri mari localizate la ureche, am crezut că am otită. Am ascultat la căşti „Amurgul zeilor" de Wagner - şase ore, de la ora două la opt dimineaţa. Mă mai durea foarte puţin când am ajuns la medicul ORL-ist. În altă ordine de idei, o cercetare recentă a colectivului nostru a demonstrat o scădere considerabilă a glicemiei pe fondul audiţiei muzicii clasice. Toate aceste cercetări nu au alt rol decât să convingă marele public, dar şi lumea medicală, de valoarea muzicoterapiei şi să pregătească atmosfera în ţara noastră pentru introducerea muzicoterapiei ca specialitate complexă, pe care trebuie să o practice fie un muzicolog cu pregătire de psihologie, fie un psiholog cu educaţie medicală, fie un medic care să aibă o cultură muzicală deosebită şi noţiuni de psihologie.
Se spune că plantele cresc mai bine, că văcuţele dau mai mult lapte pe muzică de Mozart. Este adevărat?
Da. Şi nu numai Mozart, muzică clasică, muzică armonioasă. Pe de altă parte, ascultând un discurs al lui Hitler, plantele s-au chircit, s-au ofilit.
Diferă impactul pe care îl are muzica asupra noastră dacă o ascultăm în cadrul unui concert la Ateneu, de exemplu, sau acasă, la căşti?
La un concert, efectul este maxim, deoarece sunt trei factori implicaţi: în primul rând, concentrarea este mult mai bună, te duci la concert ca să asculţi muzică. Pe de altă parte, este vorba de acţiunea sunetelor asupra corpului, întregul corp este învăluit de aceste efluvii sonore la modul direct. Şi apoi, contează caracterul emoţiei colective. Este vorba de fenomenul de contagiune emoţională care potenţează trăirile. Şi caracterul de eveniment pe care îl are participarea la un concert este important.
Sunt artiştii, în general, şi persoanele care cântă, în special, mai sănătoşi, mai fericiţi sau mai puţin stresaţi decât ceilalţi?
Aici este vorba despre muzicoterapia activă pe care eu nu am analizat-o, deoarece este mult mai puţin la îndemâna oricui să cânte în casă, să cânte la un instrument chiar, poate cel mult să cânte într-un cor. Nu sunt studii foarte exacte în acest sens, încă nu avem o statistică şi în ştiinţă nu poţi să mergi numai pe impresii. Dar se pare că muzicienii trăiesc mai mult - cu unele excepţii regretabile, desigur. Uitaţi-vă la marii zei, Herbert von Karajan, Arthur Rubinstein, la 94 de ani cânta la pian, Pablo Casals. Muzica stimulează imunitatea, iar cine are o imunitate mai bună trăieşte mai mult. Cel puţin din punctul acesta de vedere se poate spera. Dar ascultând muzică, efectele sunt cu siguranţă benefice.
Să revenim la gusturile muzicale
Vreau să reţineţi un lucru. Nu există obstacol pentru a beneficia de efectele muzicii aşa-zise grele. Nu este valabilă ideea că-ţi trebuie neapărat o educaţie muzicală. O educaţie muzicală favorizează un contact mai uşor cu această muzică, dar oamenii care sunt foarte inteligenţi apreciază un astfel de gen indiferent de cultura lor muzicală. Dovadă stau notele pe care ei le dau pieselor din repertoriul simfonic şi de cameră. Cele mai noi cercetări pe care le-am făcut pe plan internaţional sunt în domeniul muzicodiagnosticului, este un concept prin care reuşesc să îmbogăţesc examenul psihologic prin felul în care bolnavul descrie, pe baza impresiilor personale, ce îi sugerează muzica pe care o ascultă, fără să ştie cine este compozitorul sau cum se numeşte piesa. O să vă dau un exemplu: o femeie de serviciu, când a ascultat un fragment de Wagner, „Călătoria lui Siegfried pe Rin", o muzică accesibilă, frumoasă, a fost extrem de impresionată şi a descris exact ce a vrut să spună Wagner, dar într-o formă modificată, adaptată secolului: şi-a amintit de o călătorie a ei nu cu luntrea, ci cu autobuzul, în care vedea locuri frumoase. I-am spus că are un nivel de inteligenţă ridicat şi mi-a zis că a fost bună la carte, dar n-a putut să continue. Însă copilul ei este olimpic! Deci avea gena aceasta, dar nu s-a putut realiza. ''Muzica lui Mozart activează aproape 100% din scoarţa cerebrală.'' Ritmul trezeşte instinctele, melodia emoţiile, iar armonia inteligenţa.
Ce le transmiteţi tinerilor care ascultă muzică „supărată", zgomotoasă?
Să nu abandoneze o astfel de muzică, dar să nu devină prizonierii ei, să încerce şi altceva. Să o asculte la petreceri, mai ales muzica uşoară de bună calitate, muzica de film. Şi mai ales, să cânte ei înşişi, într-un cor, la un instrument. Îi dezvoltă mult. Anihilează efectul stresului şi le finisează personalitatea. Îi face mai complecşi.
Dar manele?
Manelele, dacă vreţi, sunt foarte bune pentru exacerbarea instinctelor. Şi am spus tot. Dar exacerbează şi instinctul de agresivitate, nu doar pe cel sexual, care e bun. Muzica manelelor activează toate organele şi aparatele „de la buric în jos", ca să zic aşa, în timp ce muzica cealaltă - „de la buric în sus".
De ce se întâmplă aşa? Manelele înseamnă în primul rând ritm, iar ritmul stimulează instinctele. Melodia stimulează afectivitatea, emoţiile, le rafinează, iar armonia sonorităţilor, orchestraţia stimulează inteligenţa. „Bolero"-ul lui Ravel, după părerea mea, este exemplul de muzică completă: are un ritm obsedant, este melodic şi are o orchestraţie care creşte progresiv. Acesta este exemplul de muzică în care găseşti toate cele trei trăsături.
Riscă să devină oarecum „autişti" cei care ascultă muzică la căşti în mijloacele de transport şi în toate momentele în care vor să evadeze?
Nu înseamnă că muzica îi face autişti, ci că aceia care au această înclinaţie spre introversie se izolează cu ajutorul muzicii. Unii evadează şi pe calculator. Şi eu zic că în lumea muzicii e mai bine decât în cea a calculatorului. Iar muzica poate fi un ecran foarte folositor pentru studiu, după cum spuneam. Revenind însă la căşti, atenţie la riscul hipoacuziei! În Germania, o treime din tineri sunt hipoacuzici, iar Germania nu este o ţară din lumea a treia, ca noi.
Aveţi un compozitor preferat?
Îmi place foarte mult Haydn. Mi se pare un rezervor de optimism extraordinar, o baterie care te încarcă. Preferinţele acestea sunt însă şi în funcţie de starea de spirit şi de activitatea pe care o faci. Sigur, şi Mozart, şi Bach, şi Wagner. Beethoven rămâne însă Beethoven. Reprezintă omul cu toate dimensiunile lui, cu toate calităţile şi cu toate defectele lui. Pe lângă el, toţi ceilalţi sunt îngeri. Iar Bach este... cum să zic. Bach este infinitul. ''O educaţie muzicală favorizează un contact mai uşor cu muzica grea, dar oamenii care sunt foarte inteligenţi apreciază acest gen indiferent de cultura lor muzicală.'' ''Manelele exacerbează instinctele. Activează toate organele şi aparatele «de la buric în jos», ca să zic aşa, în timp ce muzica cealaltă acţionează «de la buric în sus».
'' Una din două - Instrument sau voce? Ce preferaţi să ascultaţi?
Instrument. Dar şi opera sau liedul. - Muzică clasică sau ambientală? Care ne relaxează mai bine? Muzica clasică (pe cei inteligenţi!). - Concert în sală sau la căşti? Ambele, cu preferinţă pentru concertul în sală. - Beethoven sau Mozart? Care compozitor ne ajută să ne concentrăm mai bine? Bach (râde). Poate şi Mozart.

Psihoterapia de scurta durata

    Psihoterapiii de scurta durata centrate pe solutie

Psihoterapia de scurta durata a aparut pe terenul psihanalizei si a imbracat forma terapiilor dinamice de scurta durata. Astazi, sunt incluse in cadrul terapiilor scurte si alte sisteme terapeutice moderne, cum ar fi terapia ericksoniana, terapiile cognitiv-comportamentale, terapia rational-emotiva, terapia strategica sau terapia prin interventie paradoxala.
Daca psihoterapia de lunga durata il ajuta pe client sa inteleaga in ce consta problema sa punandu-se accentul pe explicatii (interpretarile reprezentand instrumentul terapeutic de baza), obiectivul terapiei scurte este solutionarea problemei, iar demersurile de scurta durata se axeaza pe intructiuni, avand un caracter mai directiv.
Principalele caracteristici ale terapiilor scurte sunt urmatoarele (Barret-Kruse, 1994; Koss&Butcher, 1986; OConnell, 1998):
  - ideea ca fiecare persoana poseda resursele necesare rezolvarii problemelor cu care se confrunta;
  - acceptarea definitiei pe care clientul o da problemei sale;
  - formarea aliantei terapeutice cat mai repede posibil;
  - atribuirea succesului; terapeutul nu face altceva decat sa creeze un cadru care sa-i permita clientului sa identifice si sa utilizeze resursele pe care le are;
  - evitarea angajarii clientului la un efort deosebit (in caz contract beneficiile terapiei ar fi mai mici decat "investitiile" clientului);
  - obiectivarea, descrierea, mai degraba decat personalizarea comportamentului clientului (in caz contrar s-ar putea ajunge la culpabilizarea acestuia);
  - centrarea pe "aici si acum"; incursiunile in trecut sunt limitate si focalizate doar pe problema prezenta a clientului;
  - existenta unor obiective clare, specifice si tangibile in timpul disponibil;
  - schimbarea terapeutica nu este asteptata, ea este sistematic provocata;
  - asumarea de catre terapeut a responsabilitatii de a influenta clientul intr-o maniera evidenta, deschisa.
In psihoterapia de scurta durata, relatia terapeutica este una de tip colaborativ, in care orice alt comportament decat cel asteptat din partea clientului este receptat nu ca rezistenta, ci ca semn al dorintei de colaborare a acestuia. Principiul care guverneaza o astfel de relatie terapeutica este formulat de S. de Shazer astfel: "Nu exista esec, exista feedback". Aceasta perspectiva are la baza increderea in resursele clientului si in dorinta sa de vindecare, credinta ca cel mai mare expert intr-o problema este chiar cel care are problema respectiva.
Hoyt (1989) considera ca mesajul care se ascunde de fapt in spatele conceptului de psihoterapie scurta este urmatorul: "nu pierdeti timpul; prindeti momentul potrivit pentru a actiona".

Psihoterapia de familie

Psihoterapia de cuplu si familie

Terapia de familie este o forma de psihoterapie care aduce impreuna membri unei familii pentru a rezolva problemele pe care ei le au in comun. Este o terapie bazata pe credinta ca familiile sunt cea mai puternica resursa a indivizilor in incercarea de a face fata cu succes celor mai multe dificultati de ordin psihologic, medical, social.

Permitandu-le familiilor sa-si intareasca resursele pe care deja le au si ajutandu-i pe membrii unei familii sa colaboreze pentru a gasi solutii, terapia de familie s-a dovedit a aduce un foarte mare beneficiu persoanelor aflate in momente de stres major.

Terapia de familie: vindecand conflictele de familie

Familiile pot fi date peste cap de boala, divort sau alte probleme ce creeaza conflicte si stres. Terapia de familie poate ajuta familiile sa-si identifice si sa-si rezolve problemele.
Familia dumneavoastra poate fi cea mai importanta sursa pe care o aveti de confort si dragoste, dar poate fi si cea mai importanta sursa de durere si suferinta. O criza de sanatate, probleme legate de serviciu sau probleme legate de copii pot ameninta sa va desparta familia, sa o dezbine. Terapia de familie va poate ajuta sa treceti peste aceste momente, sa le intelegi si sa gasiti solutii pentru problemele aparute, poate repara relatii incordate care exista intre membrii familiei si poate imbunatati modul in care functioneaza familia dumneavoastra ca un tot unitar.
Chiar daca este vorba despre dumneavoastra, despre partener, despre copil, terapia de familie va poate aduce un suport cu ajutorul caruia sa aveti relatii armoniioase.

Ce este terapia de familie?

Terapia de familie este o psihoterapie care intervine pentru a ajuta familiile sau indivizii care compun o familie sa inteleaga si sa imbunatateasca modul in care interactioneaza intre ei si cel in care isi rezolva conflictele.
Terapia de familie promoveaza relatiile interpersonale si le optimizeaza, dezvolta capacitatea familiilor de a invata sa faca fata problemelor, contribuie la cresterea flexibilitatii rolurilor in familie.
Terapia de familie intareste comunicarea dintre membrii unei familii, ii sustine pentru a deveni sensibili la nevoile si sentimentele lor si a si le putea impartasi in cadrul familiei.

Cine poate beneficia de terapie de familie?

In general oricine isi doreste sa “repare” anumite relatii care nu mai functioneaza bine. Terapia de familie poate fi eficienta in situatii ca:
• probleme in casnicie;
• divort;
• tulburari alimentare (anorexie nervoasa, bulimie);
• abuz de substante;
• depresie sau tulburari bipolare;
• probleme cronice de sanatate (astm, cancer, etc.);
• pierderea unei persoane apropiate;
• traume legate de un eveniment;
• stress profesional;
• imbunatatirea “abilitatilor” de a fi parinte;
• abuz emotional sau fizic;
• probleme financiare si altele

Ce este consilierea de cuplu

Fiecare dintre noi avem nevoie de o altă persoană pe care să o iubim şi care să ne iubească. Este o nevoie fundamentală, iar o dată ce este împlinită, atingem o stare de echilibru, de bine interior şi de fericire care nu se compară cu nici o altă stare. Nu suntem însă întotdeauna pregătiţi nici să iubim şi nici să fim iubiţi. De multe ori, nici nu ştim ce înseamnă acest lucru, chiar dacă întâlnim persoana care ne răvăşeşte sufletul şi mintea în sensul cel mai plăcut cu putinţă.
Ne hotărâm să rămânem împreună, dar curând constatăm că lucrurile nu merg atât de bine pe cât ne-am aşteptat, iar sentimentele uneori nu sunt de ajuns pentru a face acea stare de echilibru să persiste. Alteori dificultăţile din cuplu apar mult mai târziu, când tabloul marital s-a îmbogăţit: copii, socrii, prieteni comuni. Şi apar întrebări: „Este oare EL cel care mi se potriveşte?”, „E posibil ca iubirea de altădată pentru EA să reînvie?”, „Nu pot să stau cu EL/EA, dar nici fără EL/EA; oare ce să fac?” sau „Ce se întâmplă de nu mai comunicăm, de nu ne mai înţelegem?”. Sunt multe astfel de întrebări care vuiesc prin noi căutându-şi răspunsurile, stârnind un amalgam de suferinţă, deznădejde, iubire şi speranţă. Iar răspunsurile nu apar uşor şi nici de la sine.
În astfel de momente de cumpănă, de confuzie şi tensiuni, când atmosfera din cuplu pare stranie şi de neînţeles, o soluţie potrivită şi dătătoare de speranţă este consultarea unui consilier marital. Deşi pentru mulţi pare ciudat ca cineva din afara cuplului să intervină în „problemele intime”, acest lucru este cel mai benefic cu putinţă. Numai cineva din exterior, cu totul obiectiv şi cu o pregătire specială (cel puţin facultatea de psihologie, dacă nu şi ceva cursuri de specializare pe problematica psihologiei şi consilierii familiei şi cuplului) poate ajuta eficient, iar de multe ori timpul în care se şi văd rezultatele benefice este foarte scurt, 6-8 întâlniri. De aceea, îţi propun să citeşti cu atenţie rândurile de mai jos.

Cum poate să te ajute consilierea de cuplu

Principalul scop al consilierii maritale este modelarea stilurilor nepotrivite de comunicare şi relaţionare dintre cei doi parteneri şi obţinerea unor stiluri noi şi eficiente. Acest lucru se obţine prin clarificarea şi înţelegerea de către cei doi a propriului comportament. Inevitabil, când intrăm într-o relaţie intimă, ne sunt puse la încercare vechile modalităţi de comportament pe care le foloseam zi de zi. Acum însă, ele nu ne mai sunt de folos, deoarece ele erau eficiente doar pentru noi şi eventual pentru familia din care provenim.
Când doi oameni trăiesc împreună, se îmbină de fapt două tipuri de concepţii despre viaţa de cuplu şi familie, fapt care de cele mai multe ori dă naştere la tensiuni şi conflicte, fiecare crezând că modul său de acţiune este cel potrivit. Astfel, consilierul are rolul de ghid şi în acelaşi timp de oglindă neutră a ceea ce se întâmplă între parteneri şi a concepţiei lor.
Consilierul va ajuta cuplul să îşi mobilizeze resursele, calităţile pentru a stimula punctele lor tari, astfel încât să găsească împreună cât mai multe soluţii reale şi posibile la dificultăţile cu care se confruntă. Astfel, partenerii cuplului pot deveni mai iubitori, mai toleranţi, mai flexibili, mai eficienţi, mai împliniţi.