miercuri, 18 ianuarie 2012

Psihoterapia de grup

      PSIHOTERAPIE DE GRUP

O alternativa la psihoterapia individuala este psihoterapia de grup, ca modalitate mai economica si eficienta de terapie. Interactiunea dintre membri ofera o bogatie de informatii si suport psihologic. In grup devin vizibile modele de comportament, se pot trage concluzii si se pot face corectii mai precise si mai rapide decat in terapia individuala. Din acest motiv, multe persoane gasesc grupurile de terapie folositoare si eficiente.
Sunt multe probleme care pot fi abordate prin terapia de grup: depresia, stresul, anxietatea, fobia, stima de sine scazuta, atacurile de panica, tulburarile alimentare, epuizarea profesionala etc.

Pentru persoanele cu dificultati de relationare sau comunicare, pentru care este dificil sa isi faca prieteni sau sa ii pastreze, terapia de grup se dovedeste o excelenta oportunitate in dezvoltarea relatiilor si abilitatilor interpersonale. Grupul se dovedeste un loc si un instrument cu care se pot lucra si „repara” dificultati si neintelegeri aparute in cadrul diferitelor relatii, din interiorul sau din afara grupului. Comparata cu terapia individuala, terapia de grup este mai apropiata de realitatea locului de munca, a familiei sau scolii. Este, de asemenea, o oportunitate pentru dezvoltarea mai multor relatii in acelasi timp.

Intr-un grup, impreună cu ceilalti construiesti un mediu sigur, confidential,
unde ai urmatoarele oportunitati:
 Sa dezvolti un sens al acceptarii si al apartinerii
 Sa dezvolti întelegerea si insight-ul  Sa inveti cum esti perceput de ceilalti   Sa descoperi cauzele si efectele comportamentelor negative sau
neadaptative
  Sa inveti si sa practici noi comportamente si abilităti de comunicare
  Sa testezi realitatea   Sa te identifici cu altii si să inveti de la altii
  Sa-i ajuti pe altii.
Cum decurge terapia de grup?
In cadrul cabinetului aceasta este prin excelenta o metoda de lucru in grup, o modalitate de a invata prin a face. Prin tehnicile sale specifice (inversiunea de rol, concretizarea etc) pot fi puse in scena, intr-un cadru securizant, diferite dimensiuni ale vietii noastre sau diferite situatii problematice. Sunt redescoperite, astfel, resursele de spontaneitate si creativitate care permit stabilirea unui echilibru mai armonois intre exigentele interne si cerintele externe.
Subiecte variate sunt discutate si lucrate în grup, inclusiv ganduri si sentimente despre evenimente sau relatii care se intampla in interiorul si exteriorul grupului. Membrii grupului sunt incurajati sa fie activi verbal, deschisi si introspectivi. Se discuta despre ce ii îngrijoreaza si sunt incurajati sa interactioneze unii cu ceilalti in timpul sesiunilor. Este nevoie de curaj pentru a pune in discutie cu celelalte persoane sentimente personale. Atunci cand esti cinstit in legatura cu trairile tale, pozitive sau negative, poti fi surprins in mod plăcut de raspunsul primit de la colegii de grup.
Oricum, cele mai multe persoane isi doresc sa aiba ocazia de a-si expune in mod onest sentimentele si gandurile si sa primeasca un feed-back la fel de onest.  Astfel de discutii aduc beneficii enorme.
Durata si frecventaintalnirilor.
Grupul se intalneste saptamanal, pentru doua ore si are, in mod obisnuit,6 – 8 membri.
Continuitatea este foarte importanta pentru functionarea grupului. Este de preferat ca obligatiile cotidiene sa nu interfereze cu intalnirile grupului.  Intalnirile regulate si consistenta participarilor sunt necesare pentru a aduce cele mai multe beneficii terapiei. Neparticiparea la sesiuni sau renuntarea prematura au un efect negativ, atat asupra individului, cat si asupra grupului.  
Intalnirile din afara grupului de terapie
Socializarea intre membrii, in afara grupului, este contraproductiva si puternic descurajata in perioada in care indivizii sunt in grupul de terapie. Membrii care se intalnesc in afara terapiei pierd obiectivitatea si respectul unul fata de celalalt si progresul terapeutic este impiedicat. Celor care se intalnesc in afara grupului, accidental sau intentionat, li se cere sa discute la urmatoarea intalnire a grupului aspectele importante ale intalnirii lor.
Confidentialitatea
Este cea mai importanta conditie a oricarui tip de terapie. Oamenii nu vor releva aspecte intime despre ei daca nu ar avea incredere ca identitatea lor va ramane protejata in fata persoanelor din afara grupului. De aceea, este esential ca membrii grupului sa se abtină de la discutii din afara grupului, in ceea ce priveste gandurile si sentimentele care le-au fost incredintate de catre ceilalti. Numele si identitatea celorlalti membri ai grupului trebuie sa fie de asemenea strict protejate.

 



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu