Terapia cognitiv-comportamentala

         Terapia cognitiv-comportamentala

Dintre toate tipurile de psihoterapii disponibile in prezent, cercetarile si studiile de validare stiintifica sustin cel mai mult terapia cognitiv-comportamentala. TCC isi propune sa actioneze asupra a doua lucruri foarte importante: ideile si comportamentele individului. TCC porneste de la ideea ca modul in care gandim determina modul in care simtim si in care ne comportam.

Convingerile, credintele, gandurile, motivele, scopurile sau dorintele, perceptiile, imaginile, reprezentarile, evaluarile noastre ne determina reactiile emotionale, comportamentele, gandurile si reactiile fiziologice. 

 Conform terapiei cognitiv-comportamentale, pshiopatologia (bolile psihice) este rezultatul cognitiilor (idei si convingeri) disfunctionale si/sau irationale. Emotiile negative, comportamentele dezadaptative sau starile de spirit depresive sunt rezultatul unor moduri de gandire gresite sau irationale sau disfunctionale. In loc sa reactionam la situatia reala, noi reactionam la propriul punct de vedere, care e distorsionat. De exemplu o persoana poate sa ajunga la concluzia ca nu are valoare pentru simplul fapt ca nu a trecut un examen sau a fost parasita de prieten. Asadar, o componenta importanta a tratamentului este sa-i faca pe clienti constienti de gandurile lor dezadaptative si sa le schimbe. De multe ori, oamenii sunt atat de obisnuiti sa aiba ganduri negative, si aceste ganduri se declanseaza atat de repede incat nici macar nu sunt constienti ca le au. Dintre tintele importante ale terapiei cognitiv-comportamentale sunt credintele si asteptarile vizavi de propria persoana si de viitor, vizavi de altii si de lume. Odata ce clientii sunt constienti de acestea, e esential ca ei sa invete sa-si evalueze gandurile si sa le restructureze pentru a fi mai rationale si mai adaptative, in acelasi timp fiind constienti de faptul ca schimband modul de gandire se schimba si sentimentele si tiparele de comportament.

 
De exemplu un pacient care sufera de depresie poate sa evite contactul social si sa se simta nenorocit si parasit din cauza izolarii. Cand este intrebat de ce, clientul spune ca ii este frica de respingere, de ceea ce i-ar putea spune oamenii. La o explorare mai in profunzime, pacientul si terapeutul descopera ca teama lui reala nu este respingerea, ci ideea ca este neinteresant si nu merita sa fie iubit. Terapeutul testeaza apoi realitatea acestei idei cerandu-i pacientului sa numeasca prieteni si rude care il iubesc si care se simt bine in compania lui. Prin aceea ca ii arata pacientului ca altii il apreciaza, terapeutul scoate in evidenta irationalitatea gandurilor pacientului si ii ofera un nou model de gandire pentru a schimba vechiul mod comportamental. In acest caz persoana invata sa gandeasca „sunt o persoana interesanta si care merita sa fe iubita, prin urmare nu ar trebui sa-mi fie greu sa-mi fac prieteni noi..”

 
O alta componenta a terapiei cognitiv-comportamentale este partea de modificari comportamentale. Partea aceasta vizeaza inlocuirea comportamentelor nedorite cu tipare de comportament mai sanatoase. Orice comportament este determinat de anumite situatii si este intarit consecintele sale. Daca vrem sa modificam un comportament trebuie sa actionam la nivelul situatiilor declansatoare sau prin manipularea intaririlor.

In cadrul acestui tip de interventie terapeutul nu incearca sa inteleaga de ce se comporta oamenii asa cum o fac, ci doar ii invata cum sa schimbe acest comportament. Astfel scopul interventiei cognitiv comportamentale este sa puna sub semnul intrebarii si sa schimbe cognitiile disfunctionale si contrare siesi si sa-l faca pe client mai productiv si mai multumit de viata sa. Terapeutul pune la dispozitia clientului strategii simple de invatat prin care acesta dobandeste abilitati practice si eficiente care pot fi aplicate toata viata in organiarea vietii de zi cu zi. Schimbarea se poate face prin tehnici cognitive si/sau comportamentale.
Ce sunt cognitiile disfunctionale?
Iata cateva exemple de idei disfunctionale care apar in urmatoarele tulburari:
Tulburarea de panica: „gandurile astea care imi fug prin minte, sentimentele ciudate de detasare de pierdere a controlului…sunt o dovada ca innebunesc” sau “simt ca nu am aer” o sa lesin…trebuie neaparat sa ies de aici “ sau “o fac infarct” (in conditiile in care s-a facut control medical la inima si nu exista probleme) sau “trebuie sa trag masina pe dreapta sau altfel o sa pierd controlul asupra ei”

 
Fobie sociala: “nu stiu despre ce sa vorbesc cu oamenii, nu stiu ce sa le spun ….vor observa ce stanjenit sunt …vor observa ca m-am inrosit …ca imi tremura mainile si vocea ...si vor crede ca sunt ciudat si nu vor vrea sa aiba de a face cu mine si nu voi putea suporta asta"
Tulburare de anxietate generalizata: „daca i s-a intamplat un accident?”, “daca durerile astea sunt un semn de cancer?”, “daca o sa fiu concediat?”, “ daca nu o sa ne ajunga banii sa platim facturile?"

 
Depresie: „nimic nu-mi iese bine niciodata…am facut atat de multe greseli in viata…ma simt ca un ratat…sunt prea deprimat pentru a face macar o plimbare…orice as incerca sa fac, o sa esuez…totul pe lumea asta merge inspre rau…cine ar vrea sa-mi stea in preajma? De fapt nimanui nu-i pasa ..ce rost are? …nu o sa trec niciodata peste depresia asta”

 
Tulburare obsesiv-compulsiva: “sunt contaminat…iarasi trebuie sa ma spal pe maini…nu pot risca!” sau „daca nu ma intorc sa verific, din vina mea se va porni un incediu!” sau „daca gandesc aceste lucruri ingrozitoare inseamna ca sunt o persoana ingrozitoare sau inseamna ca imi voi pierde controlul si voi face ceea ce gandesc”.

Cum se desfasoara o interventie cognitiv-comportamentala?
In terapia cognitiv-comportamentala nu exista un numar standard de sedinte. Numarul mediu de sedinte este intre 20 si 25, insa ele pot ajunge la 50 sau la sute, daca patologia este complexa. O sedinta dureaza in medie 45-50 minute.

In prima sedinta, terapeutul ii ofera pacientului informatii cu privire la boala si psihoterapie, ii explica acestuia ce este psihoterapia, cum functioneaza care va fi structura sedintelor si la ce sa se astepte. Clinicianul il invata pe client despre modelele cognitive care au fost dezvoltate pentru a explica cauzele bolilor si mai important, mentinerea problemei specifice a clientului. Prima sedinta are si rolul de a trezi in client speranta de ameliorare, de a-i crea asteptari realiste fata de terapie. Terapeutul isi face o imagine de ansamblu asupra problemei pacientului, face examinarea psihologica si pune diagnosticul. Se stabileste o lista de probleme specifice. In functie de ceea ce se identifica, clientul impreuna cu terapeutul hotarasc tratamentul adecvat, uneori fiind necesara combinarea psihoterapiei cu tratamentul medical. In cazul unor tulburari severe, terapeutul poate solicita control medical pentru a identifica potentialele mecanisme biologice care cauzeaza boala. Totodata terapeutul estimeaza numarul sedintelor si costul acestora; prezinta pe baza literaturii de specialitate efectele posibile (vindecare, ameliorare, controlul simptomelor). La sfarsit pacientul va decide daca vrea sau nu sa urmeze psihoterapia.

 
In urmatoarele sedinte se va urmari rezolvarea problemelor de pe lista. Clinicianul il invata pe client tehnicile cognitive si comportamentale create pentru a-i alina suferinta. Clientul isi cunoaste cel mai experienta de viata; cei doi lucreaza impreuna pentru a depasi dificultatile clientului. In fapt, clientii sunt invatati sa devina proprii lor terapeuti, sa aplice principiile terapiei cognitiv-comportamentale cu tot mai putina indrumare din partea terapeutului. De aceea, ceea ce a fost invatat in timpul terapiei tinde sa fie mentinut sau chiar crescut odata terminata terapia.

 
In mod tipic la inceputul unei sedinte, clientul si terapeutul vor decide impreuna principalele subiecte care vor fi abordate in timpul saptamanii. De asemenea vor aloca putin timp si pentru a discuta concluziile din sedinta trecuta si vor evalua progresul facut cu tema de casa . La sfarsitul sedintei terapeutul si clientul vor stabili o alta tema pe care clientul sa o faca in afara sedintelor. Indeplinirea temelor pentru acasa intre sedinte este o parte vitala a terapiei. Tema de casa poate sa ia diverse forme. De exemplu la inceputul terapiei terapeutul ii poate cere clientului sa tina un jurnal in care sa noteze toate incidentele care provoaca sentimente de anxietate sau depresie, pentru a putea determina gandurile care insotesc incidentul. Mai tarziu in timpul terapiei, o alta tema poate consta in exercitii de a face fata la situatii problema foarte specifice. Temele continua de fapt sedinta terapeutica in viata cotidiana; ele pot dezvolta sentimentul de auto-control. Dupa rezolvarea tuturor problemelor de pe lista, terapeutul va gandi un program de preventie a recaderilor si recurentei. Pacientul invata sa fie propriul terapeut si sa functioneze autonom prin intreruperea treptata a psihoterapiei. Terapeutul il pune pe pacient sa se confrunte cu probleme posibile pentru a se asigura ca pacientul va rezista la viitoarele situatii problema. Psihoterapeutul planifica urmarirea evolutiei la intervale stabilite de el.
Cat de eficienta este terapia cognitiv-comportamentala?
Scopul terapiei cognitiv-coportamentale este remiterea simptomelor asa cum se manifesta in viata pacientului nu doar in timpul sedintei de terapie. Intr-adevar, terapia cognitiv-comportamentala realizeaza o schimbare reala care inseamna mai mult decat a te simti mai bine pe durata terapiei; ea are efecte pe termen lung. Este la fel de sau chair mai eficienta decat medicamentele si nu are efectele secundare ale acestora. De prea multe ori, cand tratamentul cu medicamente prescris se termina, boala reapare, si astfel psihiatrii vor sfatui pacientii sa continue tratamentul pentru inca mult timp. De multe ori terapia cognitiv-comportamentala se dovedeste superioara in tratamentul recaderilor pentru ca pacientii invata auto-ajutorarea in timpul terapiei.

Ce boli se pot trata prin terapie cognitiv-comportamentala?
Interventia cognitiv-comportamentala este eficienta pentru urmatoarele categorii de probleme:

• anxietate generalizata si atac de panica
• fobii (ex., agorafobie, fobie sociala)
• sindromul oboselii cronice
• depresie
• tulburare obsesivo-compulsiva
• tulburari alimentare
• tulburari sexuale si de relationare
• tulburari specifice copilului si adolescentului
• tulburari generale legate de sanatate
• durere cronica
• tulburari ale impulsului
• dificultati legate de furie si agresivitate
• dependenta de substante (droguri si alcool)
• schizofrenie si alte tulburari psihotice
• tulburari asociate cu dificultatile de învatare
• tulburari bipolare
• tulburare de stres posttraumatic
• tulburari de somn

Ce tip de specialisti pot sa realizeze o terapie cognitiv-comportamentala?
Terapeutii pot sa fie psihologi, psihiatri, asistenti sociali si alti profesionisti care au o formare in psihoterapii cognitiv-comportamentale.

Care sunt cele mai frecvente tehnici cognitiv-comportamentale?

• Tehnicile verbale de restructurare cognitiva
• Experimentele comportamentale
• Tehnicile de expunere
• Tehnicile de management al contingentelor
• Procedurile de inoculare a stresului- stress inculation trainig
• Procedura rezolvarii de probleme
• Antrenamentul asertiv